|
ofensivă, care să joace Fotbal
Reunirea de luni a astralilor a fost precedată de prezentarea noii conduceri tehnice în fața presei. Dar mai întâi, președintele Consiliului director, Petre Buduru, a marcat ”intrarea în pâine” a directorului general Mario Branco, cel ce răspunde de activitatea sportivă a clubului. Lusitanul se descurcă onorabil în limba română și a servit ca interpret al connaționalilor săi Antonio Conceicao – antrenor principal, Luis Baltazar – antrenor secund, Joao Silva – preparator fizic. S-a menționat că din colectivul tehnic mai fac parte Silviu Lung-senior și Valentin Sinescu.
Noul tehnician al Astrei s-a arătat un bun cunoscător al fotbalului nostru, revenind de trei ori în țară după ce a lucrat la CFR Cluj și FC Brașov, urmărind în rest constant desfășurarea campionatului la televizor. Deocamdată va fi preocupat de evaluarea lotului, propunându-și oricum construirea unei echipe competitive, care să joace Fotbal și să meargă pe orice stadion pentru trei puncte. Se declară adeptul profesionalismului, rigurozității, disciplinei. Întrebat dacă ar dori ca Astra să joace ca Benfica sau ca Porto, Conceicao a replicat prompt, zâmbind – ”ca Barcelona”. Probabil va schimba sistemul de joc, așezarea în teren – în funcție de posibilitățile lotului avut la dispoziție. ”Va fi un model de joc materializat și aici, și la echipa din Giurgiu” , l-a completat Mario Branco.
Președintele Petre Buduru a subliniat că rezultatele nu au fost pe măsura investițiilor importante făcute: ”Suntem departe de a putea să luptăm pentru un loc de cupă europeană și în noul nu mai riscăm cu investiții suplimentare. O să vedem cum se va prezenta echipa în retur și în funcție de aceasta vom ști ce avem de făcut în viitor.” Printre alte afirmații ale sale, jurnaliștii au reținut promisiunea că ” veți vedea un alt Budescu în primăvară” și precizarea asupra situației lui Tibor Selymes: ”Tibi a dat dovadă de caracter, i-am propus o funcție în cadrul clubului și, dacă nu îți găsește echipă, o să fim colegi în continuare”. Directorul general a adăugat: ”Selymes poate lucra foarte bine alături de mine, în managementul sportiv”.
- 28 de jucători pe gazon, Mățel la sală. Primul antrenament al anului a început cu partea de pregătire fizică, în fruntea plutonului aflându-se tânărul preparator fizic. S-a încins și o ”miuță”, participanții la ședința de pregătire fiind:
Lung, Grigore, Lungu, Gavrilaș, Vârtopeanu - Mihalache, Goian, Găman, Moreira de Sousa,Nogo, Oprsal, Junior Morais, Bărboianu, Țigănașu, Pătrașcu, Seto, Băjenaru, Ologu, Tigoianu, Stan, Vădrariu, De Amorim, Udoji, Fatai, Miranda, Rusu, Budescu, Lukacs.
Și Alexandru Mățel a fost la reîntâlnire, dar foarte tânărul internațional urmează un strict program de recuperare, sub supravegherea kinetoterapeutului Radu Vasilcan, și a lucrat în sala de forță. Într-o situație asemănătoare se găsește Ben Teekloh.
Ousmane N’Doye a fost învoit o zi.
La stadion a trecut și Sorin Strătilă, care și-a luat rămas bun de la foștii coechipieri.
Galerie foto
|