| JOI = PRESĂ | Array Imprimare Array |
| Marţi, 02 Martie 2010 | |||
|
După două victorii din tot atâtea jocuri ale returului şi înaintea foarte dificilei deplasări la Bistriţa, actualul moment al echipei Astra este un subiect de real interes. De aceea, în prima zi de joi a lunii martie are loc o conferinţă de presă, la sediul clubului, de la 12:30.
|
CONCURS
Primul concurs, primul câştigător: Petru-Cristian Dumitraşcu
Participare numeroasă la primul concurs al suporterilor dedicat acestui campionat. Le mulţumim tuturor, îi aşteptăm în continuare !
5 ”microbişti” au pronosticat scorul exact, dar numai unul dintre aceştia a intuit atât rezultatul final, Astra-Dinamo 1-2, cât şi scorul primei reprize, 1-0. Este vorba de dl. Petru Cristian Dumitraşcu, care câştigă concursul şi îşi asigură două locuri în tribună la următorul meci pe stadionul din Ploieşti. Ceilalţi participanţi care au indicat scorul final – Constantin Lepădatu, Marian Ghelbas, Gabriel Dinu şi Ştefana Sandu - vor primi câte un bilet gratuit la partida din etapa a treia.
De-acum, aşteptăm pronosticurile pentru Bistriţa, subliniind încă o dată că nu luăm în seamă decât mailurile care includ şi numele complet al participanţilor şi un număr de telefon pentru contact.
CALENDAR
PROGRAMUL ASTREI
Chiar dacă nu pare atât de favorabil precum acela din sezonul precedent, programul noului campionat are, cel puţin pentru prima sa jumătate, o alcătuire interesantă pentru echipa noastră:
|
Rezultate
| Etapa 1 | Etapa a 2-a | Etapa a 3-a |
| Sportul | - | Oţelul | 0:1 |
| Pandurii | - | Urziceni | 0:0 |
| Rapid | - | Vaslui | 2:0 |
| U Craiova | - | Cluj | 0:0 |
| Timişoara | - | Gloria | 2:2 |
| U Cluj | - | Steaua | 1:2 |
| Astra | - | Dinamo | 1:2 |
| Tg. Mures | - | Braşov | 0:1 |
| Brăneşti | - | Mediaş | 2:3 |
| Oţelul | - | Pandurii | -:- |
| Vaslui | - | Tg. Mures | -:- |
| Gloria | - | Astra | -:- |
| Steaua | - | U Craiova | -:- |
| Urziceni | - | Rapid | -:- |
| Mediaş | - | Timişoara | -:- |
| Braşov | - | U Cluj | -:- |
| Dinamo | - | Sportul | -:- |
| Cluj | - | Brăneşti | -:- |
| Rapid | - | Oţelul | -:- |
| Tg. Mures | - | Urziceni | -:- |
| U Cluj | - | Vaslui | -:- |
| Timişoara | - | Cluj | -:- |
| Brăneşti | - | U Craiova | -:- |
| Astra | - | Mediaş | -:- |
| Sportul | - | Gloria | -:- |
| Pandurii | - | Dinamo | -:- |
| Braşov | - | Steaua | -:- |
Clasament
| M | V | E | I | Gol | P | ||
| 1 | Rapid | 1 | 1 | 0 | 0 | 2-0 | 3 |
| 2 | Mediaş | 1 | 1 | 0 | 0 | 3-2 | 3 |
| 3 | Dinamo | 1 | 1 | 0 | 0 | 2-1 | 3 |
| - | Steaua | 1 | 1 | 0 | 0 | 2-1 | 3 |
| 5 | Braşov | 1 | 1 | 0 | 0 | 1-0 | 3 |
| - | Oţelul | 1 | 1 | 0 | 0 | 1-0 | 3 |
| 7 | Gloria | 1 | 0 | 1 | 0 | 2-2 | 1 |
| - | Timişoara | 1 | 0 | 1 | 0 | 2-2 | 1 |
| 9 | Pandurii | 1 | 0 | 1 | 0 | 0-0 | 1 |
| - | Cluj | 1 | 0 | 1 | 0 | 0-0 | 1 |
| - | Urziceni | 1 | 0 | 1 | 0 | 0-0 | 1 |
| - | U Craiova | 1 | 0 | 1 | 0 | 0-0 | 1 |
| 13 | Brăneşti | 1 | 0 | 0 | 1 | 2-3 | 0 |
| 14 | Astra | 1 | 0 | 0 | 1 | 1-2 | 0 |
| - | U Cluj | 1 | 0 | 0 | 1 | 1-2 | 0 |
| 16 | Sportul | 1 | 0 | 0 | 1 | 0-1 | 0 |
| - | Tg. Mures | 1 | 0 | 0 | 1 | 0-1 | 0 |
| 18 | Vaslui | 1 | 0 | 0 | 1 | 0-2 | 0 |

